Dragă eu,

Ai lucrat la sufletul tău şi ai lăsat pe cei din jurul tău să semene şi bune şi rele, şi frumos şi grijă.
Te-ai gândit să îți închizi grânarul… şi ai făcut-o uneori. L-ai ținut curat un timp,dar şi-au izbit câteva gărgărițe trupurile pe suprafața lui, de parcă au simțit mirosul de bob bun ,în zbor, probabil, când îți urcau rugăciunile spre cer. Şi au fost şi roşu cu negru, şi negru cu galben, iar ochii şi urechile tale au primit din nou şi frumos de roşu, şi lecții de negru.
Fiecare au lăsat ceva. Unele har, altele amărăciune,însă ai ales aripile din roşu şi nu abisul din negru. Da, au fost lecții, te-au dezechilibrat puțin ,iar tu ți-ai lăsat  aripile libere atunci prin fiecare Amin şi când erai aproape de cădere acesta ajunsese deja la Cer şi primeai în răspuns Speranță de pur alb.

Dragă Ema,

Dragă Ema, mama nu ți-a mai scris de multă vreme şi când străbunica ta mi-a spus azi după nu ştiu ce semn băbesc că eu şi tatăl tău vom avea un băiat frumos m-a trecut un fior pe şirea inimii...
Eii, şi dacă Domnul ne va da un micuț sunt sigură ca va fi la fel de fain precum este bărbatul de lângă mine,iar totul va fi în regulă cu şirea şi egoismul meu de mamă de fată.
Ema, mama a simțit în seara aceasta nevoia să îți scrie . Ție, păpuşa mamei, îți va fi sufletul atins, mai des decât altora pentru că voi încerca pe cât de mult pot să îți insuflu ca trăsătură de bază bunătatea şi poate că voi regreta decizia aceasta în fiecare moment în care voi auzi cum o lacrimă se prelinge lin pe sufletul tău, dar năpasta va trece întotdeauna cu Domnul...și voi zâmbi ştiind că am încercat pe cât mi-a fost cu putință să îți asigur un loc sus în ceruri unde îți vei putea odihni pentru veşnicie frumosele onduleuri, împrumutate pe eternitate de la tatăl tău, în poala mamei.
Ema, am rupt azi un năsturel alb şi i-am aruncat toate petalele să le pot vedea cum zboară sub adierea vântului, iar acum îmi simt sufletul la fel, dar nu fiind în plină vară, ci zgâriat de scumpa mea toamnă şi ale ei ramuri răsfirate de viață.
Ema, numai gândul că tu vei simți la fel îmi jdreleşte mai tare rănile, dar vreau ca atunci când vei trece prin asemenea stare de Cuget şi Spirit să învingi-şi tu să aplici rețeta ale cărei ingrediente eu... le uit adesea.
Se începe prin zâmbet, fie el forțat, fie el pe bune ori din milă față de propria simțire. Se continuă cu Ieremia 15,19-21 şi se încheie cu o rugăminte sinceră către Iubitul tău Tată.
Ah, Ema şi vei vedea cum în arestarea pleoapelor tale strânse şi a Cugetului şi Simțirii tale plecate îți vei afla sufletul ca eliberat de sub toate poverile acestui Popas şi purtat pe valuri de petale albe, mici şi albe, întocmai ca de năsturaşi ce îți vor gâdila genele şi îți vor umple onduleurile împrumutate pe eternitate de la tatăl tău-iar celelalte se vor cuibări unele în altele într-o pereche de aripi , ce le vei boteza Speranță, iar petalele se vor înmulți cu fiecare experiență şi Speranța-ți va creşte, căci va fi "ferice de tine" , draga mamei fată .

Dincolo-n Etern.

                Întotdeauna am asociat ploaia cu spălarea păcatelor, cu iertarea divină și iubirea apogeică a Arhitectului Suprem față de sufletul și cugetul nostru cărora li s-au dat picioare .

  A trecut Marte, după cum recita Nichita, și tot plouă în mai fără încetare,cu multe găleți pentru păcatele noastre, și cade câte un strop- pentru fiecare ochi, palmă sau voce înălțate câș .

Plouă încă, în mai, și îmi permit... să calc pe loc de repetate ori, în bălți, măcar cu amintirea . Of, și pare pe viu până îmi ating tălpile și nu găsesc jilavul, dar simt mirosul de asfalt răcorit și cu el suflete și cugete create de divin ,în perfecțiunea lor supremă deci, ce deveniseră din pământ și suflare Dumnezeiască beton la simțire -iar acum, portativ de mai, pentru compoziții sublime, divine.

  Este Chopin cu ale lui Nocturne și apa izbită zdravăn de cimentul rece, iar sufletul mi-e cald și degetele îmi pun note pe foaie de parcă eu aș cânta așa magnific un pian. Mi s-au încălzit falangele și cugetul zboară spre cer, dincolo de norii grei si gri, dincolo de eul si alter-egoul meu, dincolo de aici... până Dincolo-n Etern. 

      Plouă deasupra bujorilor albi cu grație, pe note de pian-andante- , am părul numai o mătase, iar scheletul și carnea, tot lutul ăsta- e acoperit de petale, albe, în timp ce Suflarea cutreieră printre picurii de ploaie făcându-i să bată încolo și încoace spovedind de păcate . 

Tic-tacuri în şir

Îmi este dor de frumos. Căci nu îl am decât atunci când sunt cu tine şi parcă timpul ăsta nu ne mai ajunge din urmă...
Mulțumesc, iubitule, pentru că ai permis să îți fie rupte florile din grădină ca să stea în brațele mele şi că priveai aşa frumos la mica fericire ce o țineam cam strâns pentru frăgezimea sa la pieptul meu.
Poate e doar în mintea mea acea privire , însă m-aş putea reîndrăgosti de ea la fiecare clipire, căci o văd mereu printre pleoapele mele închise.
Palmelor mele le lipsesc brațele tale şi pe dosul lor poți vedea râuri secate de lipsa ta.
Este atât de târziu. Îmi lipseşti şi îmi e ciudă că nu te pot suna să fugim, să fim împreună  pe un deal, să privim stelele unul din ochii altuia, căci afară cerul nu-i senin şi miroase atât de puternic a ploaie amestecat cu parfumul tău, iar tu cunoşti cât de mult mă răscolesc ambele.
Nu îți place să ne învârtim împreunându-ne mâinile, dar ştiu că de ar fii posibil... m-ai lăsa să atârn de gâtul tău tic-tacuri în şir sub stropi de ploaie ,ca mai apoi, când cerul devine senin, să îmi las obrazul pe umărul tău şi acolo, numărându-mi stelele-să ne ajungă timpul, să ne găsească veşnicia.

Domnițico.

Din seria am fost acolo şi am făcut aceasta.

     Care a fost scopul dacă aceasta nu este calea pe care tu vrei să păşesc? Cât orgoliu şi ocolire de potecă îşi face omul cu mâna lui pentru complexul fapt că legătura dintre el şi Divin nu este pe cât de puternică ar trebuii să fie?!
   Câtă zarvă e în tine Domnițico, câtă zarvă!
Am creat-o singură pentru că odată ce încep să dau din coate şi speranțe sinus şi cosinus nu mai sunt de ajuns,iar cercul trigonometric devine romb, vârfurile împung şi socotelile nu mai iasă.
Ai venit aici să mă citeşti, să cauți ceva pe măsura lui Blaga, să te inspiri cu puțin lirism pur şi românesc, dar tot ce ai găsit este o zarvă.
  Ah Domnițico, ah Domnişorule, ce de zarvă!
O simți şi tu, aşa-i? Cum se strecoară printre rânduri?
Rânduri de viață, rânduri de suflete, rânduri de priviri şi apusuri de aprilie...
Atâta violet în mine-din liliac în vijelie, de pe-o boltă în clintire...
Bine că te am pe Tine, tine..

Şi o cunună .

Măcar faptul că plâng uneori îmi confirmă că încă mai am suflet.
A mai rămas ceva din el, deşi ați lovit din stânga; şi ați mai dat şi din dreapta...
Încă mai am, a mai rămas ceva...din el: nişte iubire adevărată, o alta de mamă, o alta de tată, de frate şi de țară, de suflete ce nu mai sunt pe scena vieții mele, dar ce au fost oameni...

Să rămâi om între oameni-deşi câțiva, mai mulți.. au jucat acest rol chiar şi după ce spectacolul s-a terminat...
Încă puțin te mai rețin, tu, literă românească... şi iartă-mă de prin pesimism ți-am mai mâncat...încă puțin.
Încă puțin din suflet, încă puțină suflare, câteva zâmbete înghițite, unele momente pierdute...care au fost, dar nu au existat.
Aşa,de-a valma... pierdută îs printre idei...

Vino iubite, mai găteşte-mi: câteva zâmbete,câteva râsete şi o cunună...de rugăciuni de flori, încă puțin din suflet creează pentru mine, creează pentru noi.

Ciornă 1-Tu să fii ...

Să nu îți numeri pașii pe Pământ;
Ci ochii ridicați spre Cer,
Căci din lut vei fi schimbat
Într-un sulfet ce-i etern.

Caută să fii frumos!
Nu la chip, nu la aspect...
Ci la suflet și purtare
Ca să-i dai vieții sens.

Inima s-o ai senină-
Asta-i artă de valoare.
Tu să fii cel ce alină
Strict o binecuvântare!

Ma intreb- am avea curajul ?

 “Bunatatea adevarata cere neaparat inteligenta si imaginatie.”

            Putem ingloba bunatatea in cele doua emisfere ale sale: materiala,respectiv spirituala. Ce reprezinta bunatatea  materiala in ziua de azi? Schimb ,pesches,troc . Daca in trecut acest troc se facea mai ales intre doua tari (aducandu-ne aminte de plata pe care poporul nostru a platit-o  Portii), ei bine,astazi acest schimb continuu se face chiar intre cei de acelasi sange.

Cea spirituala? Spunea Beethoven ca “ nu recunoaste alt semn al superioritatii decat bunatatea”.                                                           Desi este specifica fiecarei persoane aceasta apare tot mai rar,iar atunci cand o face este considerata ipocrizie si blamata fara un motiv bine intemeiat ( “Te vad,esti om ca si mine,spunea acest fulger de privire,dar eu trebuie sa te condamn. Stii tu de ce?Eu nu stiu. “ –Marin Preda ).

          Spuneam ca apare tot mai rar,iar daca o face este intr-o vorba specifica probabil tuturor –“cand esti bun te ia de prost”. Aceasta cugetare a devenit o scuza a tuturor celor actuali,dar de ce nu si a celor demult apusi, prin intermediul celor care au mai ramas, de a ne lamenta in spatele unor vorbe -gasind inculpatul si pacalind uneori constiinta , ca nu am investit mai mult in noi, scapandu-ne de posibilele regrete.

   “Toti se gandesc cum sa schimbe lumea,insa nimeni nu se gandeste cum sa se schimbe pe el insusi”-Lev Tolstoi o sa generalizez acest citat aducandu-l la subiectul prezent spunand ca toti vrem sa nu mai fie rautate,insa niciunul nu ne gandim cum sa fim mai bun sau cel putin nu aplicam ceea ce am gandit.

       Ma intreb- daca am putea face fiecare cate un selfie culturii ,educatiei ,caracterului, sufletului nostru, am avea curajul sa le incarcam pe oricare din platformele online ? 

Mai zaboveste !

                       “ Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea ,s-o ceara de la Dumnezeu ,care da tuturor cu mana larga si fara mustrare ,si ea ii va fi data. Dar s-o ceara cu credinta ,fara sa se indoiasca deloc : pentru ca cine se indoieste seamana cu valul marii ,tulburat si impins de vant incoace si incolo. “

                                                                                                   Iacov 1:5-6.

                       Conceptul de seriozitate despre care Marin Preda spunea ca “nu deschide intotdeauna usile dupa cum s-ar parea “ si-a diminuat importanta ,iar structuri precum “iti dau cuvantul meu “ ,desi des folosite sunt cu greu duse pana la capat, poate numai in conditii speciale , in care trocul domneste cu toate ca Proverbele Divine nu se conformeaza acestei forme sub care “intelepciunea “omeneasca se prezinta .

             Consideratia poporului crestin in ceea ce priveste dedicatia s-a diminuat substantial asemenea iubirii si  compasiunii fata de semeni. Abolirea  acestor caracteristici specifice ,indepartarea lor de pe scara valorilor umane duc pas cu pas la pribegirea a ceea ce reprezinta ratiune si simtamant omenesc,iar  ducerea unui lucru pana la final, aproape ca a fost  abrogata , fiind pastrata ca rezolutie doar de cei a caror ambitie domneste pentru implinirea telurilor proprii.

            Problema principala se ramifica si duce la neglijari care ulterior deterioreaza intreaga societate. Astfel , omitem a ne analiza comportamentul si ne privim in oglinda doar sub forma de fizic, nu invatam nimic din povestea Albei ca Zapada care nu isi intrecea mama vitrega prin trup ,ci prin spirit . In cele din urma uitam, uitam sa fim parinti sau nu stim ,cu atat mai mult nu vrem sa invatam , uitam sa ne traim copilaria in momentul in care o avem ,caci atunci suntem mai vulnerabili si observam mai bine ca adultii ca tot ceea ce a mai ramas merge spre pieire continuu ,fara a-si dedica vreo pauza. Astfel, vrem sa crestem, ne dorim ,desi sistolele noastre  sunt destul de putine in comparatie cu aceia a caror frunte e incretita si care privesc nepasatori la universul ce ne inconjoara ,ne dorim sa crestem pentru a putea face lucrurile sa fie altfel ,iar copiii pe care ii vom avea noi sa isi pastreze granitele in culoarea florilor de sub pervaz.

             Vremurile de-“amu”  iti ofera mii de motive sa esuezi in viata ,dar nici macar o singura scuza sa o faci , iti ofera o noua sansa in fiecare zi ,trei sute saizeci si cinci intr-un an-trei sute saizeci si cinci de petale are pentru mine un bujor. E mult? E putin ? Foloseste-le ! Cu intelepciune si seriozitate . Nu te pierde si tu de-a lungul petalelor,nu aluneca de pe ele cum fac picaturile de roua la acelasi ceas al zilei ,dimineata de dimineata ,mai zaboveste …

“Voi fiti ,dar, desavarsiti ,dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit .“

                                                                                                     Matei 5:48.

Către infinit sau minus ?

          Trăiesc deja pe acest Pământ de aproximativ 7500 de zile. Dar tu ?

   Oare câte zile ai/am trait pline de iubire?

  Oare câte le-am/ai dedicate Divinului și câte am oprit doar pentru noi?

  Câte zile ne-am înlănțuit cuvintele din teama de a nu răni pe ceilalți și câte minute ne-am susținut propriul punct de vedere?

   Cântărește talerul stâng mai mult decât cel drept? De care parte a egalului te afli ? nu cu mintea, dar cu sufletul? Cât de clișeic sună uitându-mă în urma acestor litere… Și totuși, ce am făcut eu cu toate aceste zile? Dar tu ?

Câte din ele le-am petrecut urând și câte iubind?

Câte urând pe noi și câte pe alții ? Câte iubind pe noi și câte pe alții ?

Cu folos sau fără ? Mă cunosc mai bine acum? După 7500 de zile, mai mult sau mai puțin, trăite, față de primele luni de viață? 

         Îmi imaginez cum îmi amintesc prima oară când mi-am descoperit cosițele castaniu închis... cu siguranță hilar pentru mama și dureros pentru mine. O zi câștigată. Îmi amintesc  cum în vâltoarea iubirii adevărate eram gata să rescriu Fericirile pe un alt munte. Încă un timp câștigat. Dar ce am făcut cu restul oare? Oare tu ce ai făcut? Încearcă să le rezumi și scrie sincer bilanțul. 

                Către infinit sau minus?

Dragă Ema,

            Dragă Ema, învață să fii atenta la cei din jur, să fii sinceră cu tine și cu ei și să nu îi crezi pe toți pe cuvânt despre ceea ce spun că sunt. J Sunt mulți  care se dau de-a rostogolul între spusele lor de ieri și acțiunile de mâine .

     Ai grijă să aduni momente. Ți-am vorbit când te legănam pe picioare, așa cum făcea bunica ta cu mine (și apropo- de bunica sau mătușa ,vreo prietenă sau o anume doamnă profesoară,ori fetița aceea cu părul inele și fularul galben ,despre orice “etern feminin “ cum spunea Goethe până la urmă, să nu uiți să dai jos anii adunați în straturi de piele, ori să mai pui câteva -să poți contempla femeia cu pasiunile ei, cu frumusețea și gingășia, să o îmbibi bine între cutele encefalului tău astfel încât să poți studia amprenta Divinului rămasa în fiecare, să o poți analiza –pe ea și măreția ei sufletească tulburătoare. Doar așa vei învăța de la fiecare.)...spuneam că ți-am vorbit în timp ce te legănam despre momente. Mi-e teamă să nu te fii absorbit starea aceea halucinantă între realitate și visare sau nu cumva creierașul tău să fii continuat să repete cântecul de leagăn nemaiauzind nimic altceva. Îți voi povesti deci, din nou, despre ele.

       Ah,Ema …

Când vei fi mai mare și îți voi mângâia părul castaniu închis într-o după amiază cu ploaie călduță și liniștită îți voi spune să fii atentă ... să fii atentă la frumos, dragă, iar apoi când nu voi mai fi vei citi în aceeași după amiază la ani distanță singură sau fiicei tale ceea ce eu îți spun aici. J

Mai știi tu, Ema, câte poate cuprinde un moment? Fii atentă prințeso...uite ploaia...și uite molecula aceea cum se deschide ca o lalea albă atât de pură, ori aceea cum înnoată de elegant în oxigen și amintește de lebăda de pe lacul din spatele casei, iar lebăda de grația unei balerine. Dacă închizi ochii o poți auzi plutind, poți auzi lebăda și zgomotul duios pe care îl face ploaia când mângâie liliacul. Nu deschide ochii încă...inspiră adânc să-i simți mireasma, apoi deschide-i să vezi vaza și-al ei suflet vechi rămasă de la bunica și în care tatăl tău a vrut să găsesc în această dimineață toate cele patru nuanțe de liliac. Deschide ochii Ema, privește-ți tatăl cum îi spune Pildele Cerului în lumina picăturilor de ploaie fratelui tău mai mic .

Știi Ema? vei crește... Și vei avea o fată cu părul inele și cu un fular galben rămas de la mine, dar cel mai important prințeso, când îi vei alege tatăl să ții cont de niște vorbe ale bunicii tale care mi-au spus mie cândva <<Să ai grijă, "Ema", să fie cineva măcar la fel de bun ca tatăl tău! >>

            Vezi Ema? Tu ai calități, orice om are, dar “Nu e de ajuns să ai mari calități. Trebuie să știi să le folosești cu rost. ”



PS: Ema nu există încă, dar peste ani și ani, cu siguranță, va fii !